STIRI DE LA VOLKSWAGEN COMERCIALE
08.04.2019

Premiera noului Transporter 6.1 la cel mai mare târg de mașini și utilaje de construcții

Transporter 6.1 a fost prezentat la Bauma 2019 atât în varianta furgon, cât și în cea de șasiu cu benă cabină dublă
Transporter

Un plus de siguranță pentru sistemele de asistență

Volkswagen Autovehicule Comerciale a ales în mod conștient sufixul 6.1 pentru acest upgrade a celei de-a șasea generații Transporter. Acest lucru se datorează faptului că modificările tehnice efectuate depășesc cu mult orice actualizare normală a modelului. Un exemplu în acest sens este trecerea de la sistemul de direcție hidraulic la servomotorul electromecanic - o înlocuire a sistemului atât de complexă încât se întâmplă în mod normal într-o linie de produse numai atunci când se face trecerea completa la o generația următoare.

Ca urmare a direcției electromecanice, pe linia de produse se introduce un spectru complet nou de sisteme de asistență pentru șoferi și, prin urmare, o creștere semnificativă a siguranței și a ușurinței de utilizare. Noile sisteme de asistență includ tehnologii cum ar fi Lane Assist, Park Assist, protecție laterală (avertizează dacă se apropie periculos de obstacole sau pietoni), Rear Traffic Alert care protejează împotriva accidentelor în timpul mersului cu spatele și Trailer Assist (simplifica foarte mult manevrarea cu utilaj remorcat).

Gama de sisteme noi este completată de o funcție dinamică a semnalizării semnelor rutiere (disponibilă în combinație cu sistemul de navigație).

O altă caracteristică standard este noul sistem Cross Wind Assist care stabilizează Transporterul 6.1 dacă este suprins de o rafală puternică de vânt. Este echipat de asemenea, în mod standard cu sistem de frânare post-coliziune și sistemul de asistență la pornirea in panta.

Detaliile perfecte simplifică munca de zi cu zi

Volkswagen Autovehicule Comerciale a dezvoltat elemente complet noi, adaptate special pentru acest autovehicul. Acestea includ o priză electrică de 230V la scaunul șoferului și un compartiment în bancheta dublă ce se poate încuia, pe partea pasagerului. În plus, a fost concepută total în premieră o opțiune de încărcare pentru obiectele foarte lungi; acestea pot fi acum împinse sub bancheta dublă de pe partea pasagerului (funcție de încărcare sub scaun).

Astfel, lungimea compartimentului cargo crește de la 2.450 mm la 2.800 mm sau de la 2.900 mm la 3.300 mm (ampatament extins).

Transporter este echipat ca standard cu o incintă separată în compartimentul cargo (pentru autovehicule cu perete despărțitor). Astfel compartimentul cargo este închis și separat de cabină. Opțiunea 1: este închis numai compartimentul cargo („Mod livrare poștală") Opțiune 2: este închisă numai cabina („Mod atelier service").

O altă opțiune care va fi lansată este „Pachetul curier”, în care piesele autovehiculului supuse unor solicitări ridicate, cum ar fi alternatorul, bateria și transmisia au o construcție și mai robustă.

Dotari standard mult îmbunătățite

Specificațiile echipamentelor standard au suferit un upgrade semnificativ la Transporter 6.1: echipare standard cu geamuri electrice, închidere centralizată, oglinzi exterioare încălzite și reglabile electric, noi faruri H7, lumini interioare cu leduri mai eficiente energetic și un sistem radio cu o unitate Bluetooth hands-free.

Pregatit pentru viitor: funcții interioare digitale

Panoul de bord de la T6.1 a fost reconceput. S-au adaptat sistematic condițiile de la locul de muncă ale șoferului la lumea digitală din autovehicul, fiind implementate condițiile necesare pentru a integra Digital Cockpit (instrumente complet digitizate) și a treia generație de infotainment (MIB3) în T6.1.

Cel mai important element de echipament dintre toate sistemele infotainment este cardul SIM integrat (eSIM). Este inclus ca standard de la Composition Colour, fiind disponibil ca opțiune pentru Composition Audio. eSIM permite accesul la o nouă gamă de servicii și funcții online.

Motoare diesel eficiente cu putere între 90 și 199 CP

T6.1 va fi echipat cu motoarele de 2,0 l turbodiesel de mare eficiență (2.0 TDI). Toate sunt conform standardului de emisii Euro-6d-TEMP-EVAP. Noile motoare vor livra o putere de 66 kW/90 CP, 81 kW/110 CP,  110 kW/150 CP  si 146 kW/199 CP. Versiunea  110 kW/150 CP va disponibila si in varianta 4MOTION.

T6.1 va fi oferit chiar și ca autovehicul cu zero emisii, pe baza unui parteneriat cu ABT. Cu o putere de 82 kW/112 CP și o sarcină utilă de până la 1,2t, sunt posibile autonomii de peste 400 km (NEDC) – autovehiculul fiind astfel ideal pentru utilizare comercială în lumea urbană.